Toate vor trece precum anii bisecti si iernile reci, isi spuse ea, tragandu-si mucii mai putin galagios. Voi lua vitamine si voi alerga, isi mai spuse. Optimismul nu-i reveni, insa ii dadea tarcoale. Se apropie de geam si izgoni doua vrabii puse pe harjoana – le detesta pentru zgomotul metalic pe care gherutele lor il faceau izbind cutia de la aerul conditionat.

Acum, insa, ea avea inima franta, iar pasarile isi luara zborul fara ranchiuna, la prima unduire a perdelei. Isi repeta in gand cuvantul ‘frant‘ si ofta adanc. “Ah, Ceruri!, de mi-ar scrie macar un rand, macar un sms amarat! M-a uitat, se stie.” Isi aminti de serile caldute de acasa, unde destinele baietilor ii apartineau, iar ea jongla cu dansele precum Lionel in careul de 16.

Garajele cartierului, singura priveliste la care avea acces din camera sa, erau scaldate intr-un soare minunat, care parca ii facea in sâc. “Si e atat de…frumos afara“, cugeta ea masandu-si incet interiorul narii stangi. Cel pe care scria “muie dinamo“, respectiv “Mirelo te iubesc !” era garajul ei. In el se afla un A-Klasse micut, plus niste amintiri.

Mirela isi lua Kindle-ul in brate si incerca sa uite, macar pentru cateva minute, ca anul intai de facultate o schilodi deja sentimental, ca la nici 20 de ani, Dumnezeu hotari ca Laurentiu, pe care il intalni pe holurile SNSPA-ului, sa-i dea papuci dupa numai 3 saptamani, 2 zile si o felatie decent executata. Daca i-ar fi spus cineva ca si Kindle-ul avea sa-i crape in aceeasi zi, nu l-ar fi crezut pe idiot.