Fiecare școală are perioade de training-uri și de practică în cadrul unor companii serioase din mediul timișorean. Organizatorii acestor școli și ai întregului proiect au muncit mult ca să asigure o agendă calitativă, să vină în completarea cunoștințelor de la facultate, dar și să garanteze niște locuri de practică relevante pentru studenți. Asta așa pe scurt, ca să vă faceți o idee.

Și ce fac studenții vizați de aceste școli ? Stau și freacă menta. Și îi întrebăm: aveți vreun job ? Răspuns: nuuu. Îi mai întrebăm: ați vrea să vă angajați, sau să faceți practică de calitate într-o firmă în domeniu ? Răspuns: nuuuu. Mai lipsea acolo ”Doamne ferește!”. Și oamenii ăștia, dacă sunt serioși și se dovedesc valoroși, pot chiar fi angajați în companiile în care fac practica. ( s-a mai întâmplat, nu e prima ediție a proiectului )

Nu toți au asemenea atitudine, dar problema e că tot aud că se plâng studenții că vai, n-au locuri de muncă, ba că nu-i angajează nimeni dacă n-au experiență, că la școală nu faci nimic și așa mai departe. Păi și când li se oferă pe tavă nu un lucru oarecare, ci ceva mult mai mare decât atât … ei ce fac ? Refuză, întorc nasul sau râd. Nicidecum n-ar profita de o asemenea oportunitate! Și aici merge ”Doamne ferește!”.

Adică dacă s-ar putea să facă bani și să le pice perele mălăiețe-n gură în același timp, pfoaa, ”my dream job”! Nici un deget n-ar mișca, frate, pentru a ieși din rahat! Îmi pare rău, dar cei care chiar ajung cineva în lumea asta, o fac prin muncă multă. ( excludem pilele și moștenitorii ) Cel puțin asta e părerea mea. Că trebuie să tragi ca să faci un ban, ca să faci ceva pentru tine, te dai peste cap, te faci mâț, câț, dar tot faci ceva. Nu stai degeaba, că nu te-ajută cu nimic.

Dar na, poate asta-s doar eu, o naivă care mereu crede în luarea de oportunități.