Taci…

Taci, în seara asta. Taci şi ascultă sufletul care-ţi gâlgâie, taci şi potoleşte-ţi venele care urlă de mine, taci şi opreşte-ţi senzaţia că ai fi un nimeni în lipsa mea. Taci şi ia-mă în braţe, taci şi strânge-mă acolo nu până nu mai am chef să plec, pentru că am oricum un chef nebun să vin, taci şi strânge-mă acolo până nu vei mai dori tu să pleci.

Taci, în seara asta. Taci şi ascultă parcul prin care am umblat pentru amândoi. Taci şi uită-te cum aleile lui ne primesc cu braţele deschise, ca şi cum ieri aş fi plecat din aşternuturile lor. Taci şi uită-te cum îmi plimb paşii, atingându-mi umbra şi tresărind din când în când, atunci când am senzaţia că umbra aceea eşti tu. Taci şi ascultă cum mi se sparg lacrimile între gânduri, cum simt că nu am din ce să mă compun, cum aleg doar să repet mecanic în gând “viaţa ta este doar a ta, Bogdane, fii fericit, altul nu ar fi deloc mulţumit cu ea”. Taci, nu ai ce spune.

Toboganele sunt pline, taci, nimeni nu ştie dacă acei copilaşi coboară sau urcă în ei înşişi, taci, pentru că la capăt îi aşteaptă cineva.
Taci, în seara asta. Taci şi uită-te pe peronul gării. El o duce pe ea la tren, sau ea îl duce pe el la tren. Cine pe cine duce şi de ce, este mai puţin important. Totul este terminal, la fel ca şi peronul de pe care trenul va pleca, poate definitiv, cu sufletul celuilalt.

Asta ar conta mai puţin, suflete se mai găsesc, dar ce te faci atunci când el, sufletul, pleacă notat, cu loc definit şi strict încarcerat într-o călătorie nenorocită la clasa a II-a? Sufletele nu primesc bilete. Cel puţin aşa am învăţat să cred, dar terminalul de la care pleacă trenul are curaj să le atârne itinerarii întortocheate de gât.

Taci, în seara asta. Taci şi uită-te. O maşină, poate nici mare, nici mică, în care tu eşti alături de mine, sau poate eu alături de tine sau, cine ştie, minune, suntem amândoi alături de noi. Răsuflările aburind aparatele de bord, eu aplecându-mă să te sărut, noi făcând dragoste pe bancheta din faţă, în spatele unui bloc, cu instinctele pironite la celălalt şi la maşina poliţiei care patrulează prin zonă.

Cald, eu ejaculând în tine, culegând fiecare strop al unor momente în care nici nu-ţi dai seama că tot ceea ce a contat a fost situaţia în care ne-am aflat amândoi. Cine mai poate desena clipele astea la două secunde după ce au luat sfârşit?’

Taci, în seara asta. Taci şi fă dragoste cu mine aşa cum nu ai mai făcut vreodată. Lasă-mă să te vânez, să te vreau, să te adulmec, să mă inspir din sângele tău, să nu mai fiu eu, să urlu că nu mă laşi să te pătrund, dar să te chinui cu nesfârşite mângâieri, taci şi lasă-mă să ajung aproape de orgasm doar pentru că nu te pot avea acum şi aici. Taci.

Nu ai ce spune. Haide să facem dragoste, haide să ardem toată noaptea, să trimitem luna acasă, şi soarele să ne găsească prăbuşiţi într-un pat în care aşternuturile nu mai au formă.
Taci, în seara asta. În mine urlă un porumbel. I s-a promis o plajă, i s-a promis că o va vedea, că se va odihni pe ea. Taci. În mine urlă un porumbel.
Şi aripile îl ustură…

admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *