Suflete uitate…

O cafenea. La masa alăturată se aşează două cupluri. Nu am stat să aproximez vârsta, probabil că aveam cu totul altceva de făcut la ora aceea, dar pot spune că nu discutăm de puştani de 14 ani, fugiţi de la şcoală. Se vedea bine şi că se cunoşteau, asta nu ar conta foarte mult pentru ceea ce am de spus, dar am vrut să subliniez că nu erau la prima ieşire împreună.

Mă adâncesc în conversaţia pe care o aveam, fără a mai lua în seamă respectivele personaje. Nu aveam de ce, mai ales că erau la locul lor şi nu mai distrăgeau nimănui atenţia, ca nou veniţi.

La un moment dat ridic privirea. Şi îngheţ.

Cei patru se adânciseră în fotolii, butonând fiecare propriul iPhone. Pe masa lor stăteau liniştite cafeaua, ceaiul şi berea, în timp ce fiecare dintre ei se bucura de propriul gadget. Una dintre tipe dădea ritmic din cap, semn că era vorba de un clip sau ceva asemănător. Prietenul ei se juca, cu siguranţă, asta după rapiditatea cu care mânuia utilajul. Ceilalţi doi păreau cumva mai liniştiţi, el fiind prins într-o discuţie pe mess, de ea neavând cum să detaliez ceva, pentru că de unde mă aflam nu puteam să văd cu ce se ocupă.

Nu ştiu ce să spun.

Dar ştiu că este trist să ieşi undeva şi să uiţi de ce faci asta.

PS – Oare sufletele pierdute se stochează pe iPhone? Mă întreb asta pentru că aş vrea să scot câteva de acolo şi să le amintesc să urle…

admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *