Printesa zambea de la feresatra colivie sale de aur. Privea afara si isi dorea sa fie o fata obisnuita, sa mearga pe strada fara sa se teama. Printesa avea multe obligatii, fata de popor, fata de parinti, fata de ministrii. Dar fata de ea?Fata de ea avea cineva obligatii?Ea trebuia sa se comporte mereu impecabil, sa nu zica nimic nelalocul lui. Si toata lumea se purta frumos cu ea, dar nimeni nu o iubea cu adevarat.

La vreun cavaler in armura stralucitoare nici macar nu indraznea sa spere, stia deja ca se va casatori de comvenienta, cu un om pe care nici macar nu-l cunostea, care era probabil vreun increzut sau vreun psihopat.
Printesa noastra isi ura viata, simtea ca atata formalitate o sufoca si o enerveaza, ca intr-o zi va izbucni.

Ca va pleca intr-o zi undeva, intr-o casuta pe plajaunde sa traiasca singura,o viata simpla si fara complicatii, fara zambete false si oameni care se iau numai dupa aparente. Printesa era satul de toate astea. Ea vroia doar liniste si pace. Vroia sa asculte muzica tare fara sa-i spuna cineva ca nu se cade. Toate aceste fortari ale tuturor celor din jur o ingretosau, de ce trebuia sa pastrezi aparentele, de ce erau atat de importante nenorocitele alea de aparente?

De ce trebuia sa fie politicoasa cu toata lumea chiar daca pe majoritatea nu ii putea suferi. Cu aceste ganduri o gasi Primul Ministru care venise sa ii ceara niste pareri in legatura cu noua reforma scoalara.