Aseară am preluat versul melodiei celor de la A-HA, „ I pray for stormy weather” sătulă fiind de căldura toropitoare de peste zi. Şi rugăciunea mi-a fost ascultată. Aproape de miezul nopţii Iaşul a fost surprins de o rafală puternică de vânt şi de ceva picuri de ploaie. Păcat că nu au venit şi trăsnetele. Şi pentru că a fost o noapte pe placul meu m-am întins frumos în dreptul geamului şi în timp ce adierile reci îmi mângâiau trupul, cu ochii închişi am început să zburd mental pr câmpiile Elizee ale amintirilor mele.

Şi prima dată mă opresc în sectorul celor ce le-am crezut iubiri. Le iau frumos între palme pe fiecare dintre ele şi le întorc când pe o parte, când pe cealaltă încercând să descopăr ce mi-a scăpat la momentul în care am fost faţă în faţă cu ele. Nu fac asta din regret sau orice părere de rău ci pentru că încerc să îmi fac rezerve noi pentru amorul nou, mare, prezent, pe care îl vreau definitiv şi neştirbit.

Mergând prin galeria numita generic “Past Loves” îmi apare un zâmbet uşor pe buze şi chicotesc oarecum mulţimită de mine căci constat că am lăsat relativ uşor în urmă toate acele iubiri în care sufletul mi-a fost însetat după celălalt dar trupurile nu ni s-au atins nicicând. Iar într-un colţ puţin mai întunecat şi ascuns ochilor vizitatorilor sunt aşezate cele în care atingerile pielii noastre au stat sub semnul dorinţei pure excluzând orice legătură sufletească, orice sentiment. Treptat se vor pierde şi acestea, sau poate va veni un cutremur care va dărâma ceva peste ele, sfărâmându-le.

Păşesc mai departe şi ajung în dreptul vitrinei de unde lipseşte exponatul. Doar două file relatează scurta istorie a acelei iubiri pentru un bărbat pe care nu-l întâlnisem încă. Rândurile îmi repovestesc despre cum îi vorbeam zilnic şi îi împărtăşeam cele mai intime şi ascunse gânduri, planuri, dorinţe, vise.

Ba chiar mă amuz văzând cum, pe atunci, construiam în detaliu clipa în care trebuia să ne întâlnim şi să ne desăvârşim iubirea. Din păcate pe drum el s-a răzgândit şi nu a mai ajuns la mine, alegând să-mi spună doar că a rătăcit drumul şi şi-a pierdut dorinţa de a mă mai întâlni. De aceea a devenit întâi o lacrimă rostogolită din ochii mei de un verde tulbure, apoi şiroindă pe obraz. Odată ajunsă pe buze s-a transformat în gust amar, pentru ca la prima gură de aer proaspăt trasă adânc în piept să se zvânte şi să dispară.

Fac un mic popas şi în sectorul copilăros şi simpatic al amorurilor de-o vară, de-o lună, de-o săptămână, o zi, o clipă. Nu vreau să mă dezic de ele, nici să le reneg, nici să le arunc în colţul uitării căci ele stau la baza modului în care iubesc acum.

Iar în final ajung la noul exponat. Şi sunt de-a dreptul fascinată de ceea ce văd şi conştientizez că am de descoperit atât de multe lucruri noi. Fac ochii mari şi în timp ce pupilele mi se dilată înţeleg că am în faţă ceea ce ar putea să fie Graalul meu căci îmi oferă răspunsuri la toate întrebările ce mă mistuie şi îmi dă înţelepciunea de a ordona fiecare lucru la locul său şi de a-i înţelege adevăratul sens.

Astfel am aflat că e imperios necesar să îmi fac propriul plan arhitectural dupa care să îmi aşez logic amorurile trecute în care sufletul mi-a tremurat de emoţie şi speranţă, unele dintre ele materializându-se, altele rămânând în stadiul de pură himeră. Iar din planul acesta ar trebui să nu lipsească ghena în care vor fi aruncate cele în care s-au petrecut arderi fără rost şi nici salonul regal în care să fie expusă doar piesa de rezistenţă, cea în care se speră până la cer iar răspunsul nu întârzie să apară.

Aceasta e iubirea rară de care nu am parte decât o singură dată în anii cât respir, cea în care sufletul meu şi al lui se recunosc iar trupurile ni se unifică în unul singur, în eternitate.

E târziu şi ochii mi se se închid. Voi reveni la următoarea furtună în expoziţia situată undeva între ventriculii si atriile inimii mele.