Multa vreme nu m-am apropiat de stilou si de calimara cu cerneala pentru ca stiam ce ar fi urmat. Era ca in bancul cu politistul care stie ca va aluneca atunci cand vede coaja de banana. Nu m-am asezat la birou ca sa scriu, pentru ca despre noi doi si despre lunile friguroase s-au scris deja prea multe.

Chiar si eu am exagerat in trecut. Ai fi primit plicul si l-ai fi rupt in doua, dezamagita, spunand cu voce tare “tu nu stii, mai baiatule, ca despre noi si despre lunile friguroase s-au scris deja prea multe?”. Nu as fi putut suporta asta.

Mai mult, furthermore, moreover, plicul alb cu timbru de 2 lei mi-ar fi desconspirat cu totul momentele in care iti scriam. M-ai fi vazut la birou, cu gandurile, ca de obicei, impartite intre degetele tale, sanii tai, mirosul tau. Lumina slaba din camera mi-ar fi proiectat umbra capului pe perete.

Mi-ai fi vazut urechile mari, nasul prea gros, barba ciufulita. Dintr-odata nu ma mai iubeai, iar eu intram in panica. Covorul murdar si rece nu m-ar fi impiedicat sa cad in genunchi si sa raman acolo cateva minute. Apoi, saliva de pe spatele timbrului, pasul tot mai mic pana la posta si gata, Mesaj Agonizant Trimis.