Îmi pun cenușă-n cap și trecem peste penibilul moment în care scriu și eu un articol după mii de luni și sori. Booon 🙂

Zilele astea tot am auzit o expresie ce mă scoate din sărite. Vi s-a spus vreodată ”Limitează-te la ce ai” ? Ca și când ți-ar zice cineva ”Limitează-te la ce poți”. Păi cum adică ? Să rămân acolo unde sunt, în mediocritate, să nu fac mai mult ?

Dar cine ești tu să ”mă limitezi” pe mine ? 🙂 Adică tu nu te-ai limitat la ce ai, dar vrei ca eu să o fac ? (și apropo, deși adresez la persoana a II-a, nu mie direct mi s-a spus asta, însă reacționez ca și când ar fi fost așa) Câtă ipocrizie! Câtă lașitate să descurajezi oamenii, și mai ales sufletele firave!

Noroc că eu nu-s firavă defel. Și protestez, mă încăpățânez să nu rămân unde vor alții! Am dreptul și ba chiar privilegiul magic să visez la ce vor genele mele! Și dacă nu-mi iese, intru pe altă ușă, care-i problema ? Mi se pare că asemenea ”urări de bine” ar trebui să îndârjească omul, nu să îl demotiveze. Cum se întâmplă cu sportivii olimpici, să zicem, cei care se antrenează și muncesc și încalcă recorduri, indiferent din ce țară sunt. Vă zic și de Olimpiadă într-un alt articol. Revenind.

Din păcate însă, majoritatea oamenilor rămân la ”mindset-ul”, că nu știu cum să-i zic altfel, că ar trebui să se limiteze la ce au, pentru că X sau Y, oameni importanți, de altfel, le-au indicat așa. Păcat.

În rest, nu vreau să mă limitez decât la ce îmi impun eu, gen băutură, bărbați .. glumesc! 🙂 ))) Nu prea ascult ce-mi zice lumea și îmi urmez drumul, și sunt fericită. Nu mi-e frică de necunoscut, de eșec, și nimic nu mă poate împiedica să îmi urmez visele. Poate cred și sper toate astea pentru că sunt tânără, n-am decât 20 de ani 😀 (ce drăguț sună) Dar dacă eu pot, voi de ce n-ați putea ?