O zicea Einstein, sper să nu mă înșel. Normal că are dreptate și asta e ceva ce am încurajat oamenii să facă încă de hăt, când nici nu știam că CINEVA chiar a citat așa ceva. Am și fost mereu cea care și-a făcut curaj să întrebe când nu știa. Mie nu îmi e rușine să întreb, n-am de gând să mor cu răspunsul neaflat sau cu nelămuriri, dacă am posibilitatea să le cer.

De ce să-mi fie târșă să pun o întrebare, că doar nu omor pe nimeni ? 🙂 Multora le e frică sau se tem de cine știe ce, însă mie mi se pare că pentru cunoaștere, e esențial să pui întrebări. Ție sau altora. Prin ”ție” mă refer la introspecție. Să te întrebi ce vrei cu adevărat, dacă vrei ceva, să afli ce e important pentru tine, care e sentimentul tău despre x, ce crezi despre y, cât îți dorești z și așa mai departe. Iar prin ”altora” se poate include profesorul de mate, până la ginecolog despre probleme intime.

Da, întrebările nasc alte întrebări și așa mai departe, dar nu e mai bine să ai acoperită o mică parte din tot, decât să n-ai nimic, deci să plutești în ignoranță ? 🙂 Întreb și eu.

Dacă cineva ar sta să mă observe într-o conversație, ( îmi place să cred că de obicei joc rolul observatorului ideal, pentru că mă pot autoanaliza, habar n-am câți și ajung la concluzia mea ) ar remarca faptul că eu pun foarte multe întrebări. Uneori pentru că mă simt nesigură și poate nu vreau să zic ceva despre mine, așa că întreb în continuare, inventez întrebări, fac scurte comentarii.

Alteori pentru că doresc să știu toate detaliile din toate punctele de vedere ale subiectului cu pricina: ”S-a întâmplat x și eu mă simt y.” Avocatul Anca vine atunci și întreabă: ”Bine, bine, dar cum se simte z ? Ce părere are z despre situația x ? Ce părere ai tu despre părerea lui z ? Cum poți schimba senzația y ?” etc. Înțelegeți ? Prin întrebările mele vreau totodată să-i dau șansa omului respectiv să-și pună și el la rândul lui niște sonde acolo înăuntru, mai ales dacă nu e obișnuit să o facă. Există mii metode pentru a genera întrebări.

De asemenea, vreau să subliniez și că nu contează ce întrebări se pun atunci când se dorește o informație. Nicio întrebare nu e irosită și vă spun poziția mea în ceea ce privește acest aspect. Dat fiind că oameni sunt atât de diferiți ( mulțumim, maimuța cheie de la care a pornit evoluția sau creator extraterestru ori ba ), și umpluturile creierelor noastre sunt la fel de diferite.

Unele mai consistente, altele mai vagi, na, deci diverse și foarte puțin asemănătoare. Prin urmare, întrebări la fel de variate. Așa că ce ție ți se pare banal și nu consideri că mai e necesar a întreba, pentru un altul înseamnă umplerea unui gol. Eu nu râd când cineva pune o întrebare mai ciudată sau ”prea simplă”. Eu sunt mulțumită dacă răspunsul meu sau al altcuiva îi elimină norul ăla de ceață din cap. Nu toți ”prindem” la fel de repede, fiecare are mecanismul lui, ritmul propriu de asimilare și depozitare.

Așa că nu stați în cumpănă când aveți ocazia să întrebați. Curaj. Cel care se va feri de răspuns se va face de râs în fața celorlalți, nu aveți voi de pierdut din pricina aceasta. Nu contează ”timpul”, ci să nu rămâneți cu lacune. Asta e părerea mea. 🙂

Mi-am cam încheiat scurta pledoarie … întrebări ?