Tema de azi e frica saaau când a fost ultima dată când ne-am aruncat efectiv cu capul înainte, fără să ne gândim la prea multe consecințe.
Știu … în ziua de azi, dacă nu te gândești la repercusiuni, poți fi catalogat ca ”într-o doagă” sau ”irațional”. Așa … și ? Sincer cred că e tristuț să ai viața întreagă calculată și să nu poți face o acțiune fără să proiectezi ”ce s-ar întâmpla”. Păi să se-ntâmple, ce-o fi, să fie!

Ce-i rău în a face lucruri nebunești, din când în când? Să simți că nu respecți tiparul vieții monotone … că ai frica aia de X lucru și totuși o euforie că ești acolo, încât să nu-ți mai pese și să te bucuri de moment.

Eu sunt o persoană cu foarte multă rațiune, aș zice – asta e partea mea predominantă, logica, nu simțirea. Încerc să fiu în echilibru (pentru că prea multă rațiune-mi strică) și uneori efectiv mă las dusă de câte un gând nebun. Și nu e musai, știți, să implice altă lume în afară de mine (de genul să fiu la lucru și să plec așa valvârtej, că mi se năzare, și dup-aia să mă concedieze), nu, ci așa, pur și simplu … ceva ieșit din comun.

Nu înțeleg de ce trăim în zidurile astea pe care noi înșine ni le construim … cu ”trebuie” și ”what if” și alte cele. Mai apoi tot noi ne plângem și zicem de alții că sunt ”mad” pentru că își trăiesc viața.

Dar fără doza aia de nebunie, ce-am fi? Neoameni.

Eu vreau ca viața mea să fie extraordinară, cu un strop de ”madness” și multă pasiune în ce fac. Și să mă mai arunc în puțuri fără fund, câteodată, făcând lucruri pe care să nu le gândesc îndelung și mai apoi să nu le regret. Să-mi fie frică, însă frica să mă conducă!

Așa că mi-am făcut un tatuaj. Pentru mine.