Cu toate că sunt de părere că e mai bine să-i vezi unui om calitățile prima dată, defectele nu pot fi ceva de ignorat. Afirm calități, deoarece eu continui să mă orientez spre partea bună a unei persoane, să nu mă concentrez atât de mult pe cea rea, eventual pe asta încerc să o îndrept, dacă îmi stă în putință. Iar apoi defectele se pot altera pe parcurs, pot dispărea, sau se observă după o perioadă mai lungă de timp, în urma unor situații neașteptate sau mai știu eu ce. Bun.

Câți dintre noi știm cu adevărat să ne recunoaștem defectele ? Câți încercăm să le pozitivăm ? 🙂 Aici mă refer mai mult la cele care fac rău oamenilor din jurul nostru, adică le conștientizăm, am vrea să le schimbăm, dar parcă e prea greu, voința lipsește etc. Așa că acest mic exercițiu de defectizare o să-l încep eu, din fericire mă cunosc destul de bine și pot vorbi cu ușurință despre persoana mea, atunci când vreau, evident.

V-am înnebunit într-o vreme cu sintagma ”aproape perfectă”. Cred că v-ați dat seama că era o glumă, nu mă consider deloc ”aproape perfectă”, ca tot omul, am și eu defectele mele. Asta înseamnă că nu sunt nici un înger căzut pe Pământ, dar nici un diavol mic evadat din Iad. Nu pot să neg, totuși, că uneori sunt rea, sau hai să fiu mai drăguță, răutăcioasă.

Cu toată toleranța mea cu tot … se mai întâmplă să îmi bat joc de proști, de pițipoance, cocălari, fițoși ș.a.m.d. Niciodată, însă, de cei cu dizabilități sau bătuți de soartă, ca să fie clar. E corect că nu mă uit la mine când îi critic pe mai sus amintiții, asta pentru că n-am nevoie, știu și eu cum sunt, doar că dacă e moment de criticat, nu mai poate fi simultan și unul introspectiv, că nu mă interesează.

La răutate, extind egoismul. Da, oricât mi-ar plăcea să împart cu ceilalți, există momente în care nu vreau să-i dau / spun x lui y pentru că eu cred că nu merită, dat fiind că și-a făcut-o cu mâna lui și aș pica pur și simplu de fraieră dacă l-aș ajuta. O să vă explic odată mai pe îndelete partea asta. Unii consideră că sunt egoistă, eu nu, dar am încadrat-o la defecte ca să fiu corectă, dacă în viziunea multora apar așa, trebuie să precizez și aspectul acesta.

Sunt de-acord că aroganța e un defect destul de bine înfipt în mine, cred că mă ajută și nasul în treaba asta, ca să fiu puțin ștrengară. 😀 Sunt mândră de mine și încerc să o ascund, ca să nu zică lumea că fac pe deșteapta, dar proștii / neștiutorii mereu au impresia că sunt arogantă, indiferent dacă folosesc un ton blând sau docil. Admit că de cele mai multe ori nu se înșală, aleg să fiu trufașă dacă așa am chef. Ridic câte o sprânceană, vorbesc și mă uit cu dispreț … deh, fioroasă, ce să mai. 😛 Nu am o explicație pentru comportamentul acesta. Vine, cred, și în funcție de situație.

Sunt o leneșă, dezordonată și prost organizatoare a timpului meu. Când am obligații de îndeplinit, mereu le prioritizez și le termin la timp, deși numai eu știu cu ce sacrificii, știind că trebuie să fiu mai impunătoare cu orarul meu. Lucrez din greu la asta, slabe rezultate până acum, unul din cele mai enervante lucruri care derivă din defectul acesta e că întârziu sau ajung la fix fix fix, deși îmi propun să fiu mai devreme în locul respectiv.

Leneșă, pentru că nu vreți să știți cum arată camera mea în timpul săptămânii, e haos peste tot. Da, domne, fată și cu camera întoarsă pe dos. Din nou intră motivul ( penibil ): timpul sau lipsa poftei. Cred că mama ar avea ceva de zis aici, însă truth to be told, niciodată nu m-am lăudat cu o cameră exemplară. Totuși, în week-end e frumos, fac lună și bec. 😀

Faptul că mai sunt încăpățânată și nu ascult doar pentru că eu cred că am dreptate nu reprezintă tocmai un defect, pentru că în 98% din cazuri se dovedește că într-adevăr așa e cum zic eu, mi se iartă toate și se fac plecăciuni în fața mea. Pentru excepții, îmi recunosc greșeala.

Hmmm … ce-ar mai fi ? Cred că nu știu să trag suficient de mult de oameni sau de împăcări, relații etc. Spre exemplu, cunosc persoane din alte orașe ale țării, dar nu prea păstrez legătura cu niciunul, poate doar așa, din an în Paști, deși ne promitem marea cu sarea când ne vedem. Iar dacă cineva alege să se îndepărteze de mine din știu eu ce motive, fac imensa greșeală că nu îl / o întreb de ce, dacă nu e voit provocată de mine această ”ruptură”. Consider că dacă nu îl interesează, n-are decât să rămână cu impresii greșite, deși, paradoxal, urăsc să fiu înțeleasă greșit.

În mare, cred că acestea sunt defectele mele morale. Dacă cineva care mă cunoaște cu adevărat vrea să mai adauge ceva, e binevenit.

Încă nu închei, vă mai spun ceva. Ca să fiți martori la o schimbare a mea la care am muncit din greu, vă mărturisesc că înainte eram foarte temperamentală, mă enervam repede, ridicam tonul, dădeam cu pumnul în masă. Și acum sunt temperamentală, dar altcumva. Nu mai urlu la oameni ca o disperată proastă, că nu are efect și nici nu le place, eventual răspund scurt și acid înapoi, dar atât și numai dacă e cazul. Altfel, prefer să folosesc ironia și să rămân, pe cât posibil, calmă. Așa că pentru cei care cred că defectele nu se pot modifica … înseamnă că n-au încercat destul.

Super, am încheiat și cu defectele, huh. Reamintesc faptul că pentru unele lucrez și încerc să schimb situația, sau cel puțin să o îmbunătățesc. Nu vă întreb ce defecte aveți voi, poate nu doriți să vă expuneți așa ca mine, dar măcar gândiți-vă la ele, chiar dacă prima oară nu găsiți ceva semnificativ, faceți săpături, ceva, ceva tot există.