Nu știu cum să încep, o să fiu puțin incoerentă despre puțin din educația copiilor din ziua de azi, adică nu-i tocmai un articol structurat, dar o să dau exemple concrete, o să spun ce îmi place, ce nu-mi place, dacă aș fi eu părinte … lucruri din astea.

În primul rând, care este primordial, aș vedea accesul cât mai limitat la PC, până la o anumită vârstă. Știu, contraargumentele vor fi ”păi nu poți să-ți izolezi copilul”, ”ce-o să faci, că o să râdă alți copii de el”, ”trăim în era informației” și de-astea. Problema e că din ce în ce mai mulți copii din ziua de azi, până în 10 ani, au deja cearcăne la ochi și știu să mânuiască un PC mai bine ca mine.

Se joacă fel de fel de jocuri și nu-și mai dezlipesc degetele de pe PSP-uri și mai știu eu ce ( sincer, mă depășește tehnologia ) Iar eu nu suport așa ceva, pentru că li se răpește copilăria, ajung surghiuniți într-o încăpere și orbesc când ies la soare. Copii cu sensibilități, care nu apreciază natura, obezi chiar, ce nu știu să relaționeze cu ceilalți.

Cel mai bun exemplu pe care vi-l pot da nu sunt eu, nici fata căreia îi predau engleză, ci un mix între noi. Mie îmi place în general cum e educată fetița și cred că o să fie o persoană faină când va fi mare. Încă de pe acum e băiețoasă, îi plac dinozaurii, are mulți băieți prieteni. Așa eram și eu, numai că nu-mi plăceau dinozaurii.

E foarte curioasă și nu doar că-i plac dinozaurii, dar îi plac animalele în general. Are nșpe mii de caiete de desen și mi le arată pe toate, să văd ce animale desenează ea. Și îmi explică în detaliu, nu se oprește din vorbit. Iar eu o ascult fascinată, căci e creativă și șmecheră câteodată.

Nu e fițoasă și nu e genul ”Barbie”, dar e un pic răsfățată, pentru că e singură la părinți. Eu am avut o viață mai grea, am o soră. Cred că e bine să fie minim 2 copii într-o familie, nu am un argument pentru asta, așa cred eu. E un pic mai bine făcută decât ar trebui, pentru că deși îi place să iasă cu câinele, să meargă la munte etc. v-am spus, e răsfățată oțără. Aici intervin și spun că sportul e ceva sine qua non când ești copil mic. Așa e foarte facil să ții un copil ocupat de la PC și alte distracții, dacă îi găsești o activitate care să-i placă și care să-i dezvolte mușchii și creșterea.

Ce mi se mai pare mie important e ca atunci când se descoperă talentul unui copil, să fie îndrumat în direcția asta, ca extraactivitate. De exemplu eu am mers la cercuri de literatură și desen la Palatul Copiilor câțiva ani. A fost drăguț, am socializat și cu alți oameni, nu știu, cred că a fost prima dată când am făcut ceva diferit de școală, și nu zic că mi-a prins rău.

Fata căreia îi predau engleză e de asemenea de-a dreptul fascinată de desene animate și are o mică lume a ei cu ființe fantastice ( deja v-am zis de dinozauri ). Din nou, un lucru ce mi se pare că trebuie încurajat ( nu foarte mult, dar un pic măcar ) pentru copii e să viseze. Să viseze la Moș Crăciun, la Zâna Măseluță, la magia din Harry Potter, la peștișorul Nemo, la unicorni și ce mai vreți voi, Batman, na.

E bine să diferențieze realitatea, dar să știți că majoritatea copiilor învață ce e binele și răul și să fie miloși, generoși, curajoși etc. din toate aceste povești. La mine așa a mers, încă mai merge, și am observat și alte cazuri. Nu sugerez un vis dus la extrem, sper să nu fiu pricepută greșit, ci doar așa cât să dezvolte imaginația, speranța și alte sentimente frumoase.

Nu știu ce să mai zic, îmi place de Daria cum e și deși uneori îi e greu să se concentreze, se bucură când ia FB și înțelege importanța lecțiilor. Dacă ar fi toți copiii de 10 ani ca ea … pff, lumea ar fi un loc mai bun.

Mi se pare că azi, copiii nu sunt lăsați sau nu vor să mai fie copii. Vor repede să fie mari, văd fete la 11-12 ani cu machiaje și tocuri și alte cele … mă enervez și mă întristez deopotrivă. Înțeleg că lumea se schimbă, dar stai un pic, totuși. Unde o să ajungem în halul ăsta ?

Știu și că uneori e greu să-ți trimiți copilul la lecții de pian sau mai știu eu ce, dar există ceva numit gratis sau voluntariat sau after school sau cluburi școlare unde nu trebuie să plătești – asta pentru scuza celor fără bani. Trebuie doar dat un pic interesul.

Și da, știu și că e orgoliul fiecărui părinte ”cum să accept eu sfaturi”, ”cum să accept că el, copilul meu, nu e educat bine de mine?”, dar câteodată .. realitatea e mai dură decât orice mândrie părintească și cât încă se pot schimba lucrurile, ar trebui să se întâmple.

Și nu vă închipuiți că știu multe, pentru că tot repet cuvântul ”știu”, de fapt știu puține, dar ce știu, e sigur că știu.

Asta e părerea mea, eu așa aș proceda dacă aș fi părinte, nu știu dacă o să am aceleași perspective și când o să fiu într-adevăr mamă, deși tare aș vrea, căci mă consider o persoană semi-eminamente rațională. Dar mă uit cum am crescut eu și cum m-am autocrescut pe alocuri și din punctul meu de vedere sunt bine. Nu știu dacă sunt musai un model, dar mi-ar plăcea să am niște copii ca mine.

Gata, eu am zis deja prea mult, mai spuneți și voi!