S-a intamplat intr-o vara, la mare. Am cunoscut in vara aia multi oameni.
Eram amandoi pe plaja aspra dintr-o statiune. Eram la cativa metri unul de altul iar eu ma holbam la ea ca un dobitoc. Era creata, fuma tigari de-alea subtirele, avea o chitara langa ea. M-a observat, a stins tigara intr-o scoica umeda si a venit langa mine. La ochiul stang avea cearcane, sau poate era o vanataie mai veche, oricum, era frumoasa. “Stiu sa cant doua melodii. Andrii Popa si Unforgiven. Alege!”. Asa mi-a zis. Avea o chitara nou-nouta, de incepatator; m-am uitat la ea si am zambit, aveam aceeasi privire dobitoaca de mai devreme.

-Aleg Andrii Popa, i-am raspuns. Te aleg pe tine, as fi vrut sa continui, dar deja incepuse sa cante.
Soarele tocmai apunea, era o lumina buna, care ne facea dintii albi si pielea bronzata. La primul acord, nisipul, marea, briza, toate incetara sa mai fie romantice pentru ca ele nu mai existau. Apoi privirea mea facand naveta intre grif si umarul ei incordat. N-am ajutat-o nici macar la refren, cand incetinea ritmul incercand sa ma atraga in jocul melodiei. De capul lor, palmele transpirate au izbucnit in aplauze la sfarsit. Si-a aprins o noua tigara si a zambit timid, apoi m-a intrebat daca mi-a placut.

Urma sa zic ca ‘da’, ca as vrea sa mi-o mai cante odata, apoi Unforgiven, apoi din nou si din nou pana cand isi pierde vocea, iar eu mintile. Se ridica insa si pleca, lasandu-mi 2 tigari, fara sa ma intrebe daca fumez. Fara sa ma lase sa o laud.