8 kilometri

Efortul sa vina, mi-am spus. Si sudoarea sa se stranga in josul meu ca si unic premiu ca invat sa alerg. Si am ales sa-mi misc bratele pe langa corp, sa-mi ajut creierasul pustiit de pixeli, sa beau apa cu voluptatea bizara din reclame. Genunchii colturosi, obisnuiti cu intunericul de sub birou, scartaie mai intai ca pentru ei, apoi ma anunta spasiti: “2 kilometri, mai mergem ?”

Expir acum gramajoara de lancezeala pe doua saptamani. Alerg in dodii, cu privirea uneori luata in primire de chioscuri si chistocuri de culori asemanatoare, cu obrajii mei tineri, combinatie primara de gelben initial si rosu descoperit. Alerg portocaliu. Laba piciorului imi creste milimetric, cu unghiile pe post de baionete mai eficiente cu fiecare metru lasat in urma. Sange si sudoare intr-un episod-pilot al vietii mele pe care l-am ratat sistematic de-atata timp.
“5 kilometri asadar; mai mergem?”

Un potential obicei. Unul sanatos chiar si acum in fasa fiind, pe cale sa-mi inunde nu doar narile si plamanii ci si viata. Exuvii de bun-augur le-as spune in timp ce ochiul stang sfarseste din lacrimat: gata cu racoarea diminetii. “8 kilometri” aud intr-o genuncheasca stricata dar mandra.

Trebuie sa-ti stabilesti un scop atunci cand alergi. Trebuie sa stii ce vrei de la tine intr-un moment anume, si niciodata sa nu….8 kilometri ??? Dumnezeule, cum ma mai intorc acasa ???

admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *