• Home
  • 2021
  • noiembrie

Ele fara noi

M-a dus la gara si era felul in care conducea…. Era agitata ca un personaj de Sharpe si schimba vitezele mai des ca un nebun la Imola. Si-mi amintesc ca zambea. Trezita din somn, indiferent de motiv, ea nu zambea niciodata. Era 3 dimineata iar eu in dreapta ei eram cam pleostit.

Ce vara tampita avea sa fie, eu fara ea, ea fara mine. Parcand masina, plina de surprize cum era, m-a lasat sa-i descopar o alunita pe gat. Ultima pe care aveam sa i-o vad. A tras frana de mana desi nu eram in panta; invatase asta de la mine, cel mai prost si mai paranoic sofer din cati vazuse splendidul Bucuresti. Si m-am trezit gandindu-ma ca poate ca ma iubeste mai mult decat o iubesc eu si ca armata n-o sa fie atat de grea si ca razboiul asta nu e cel mai rau lucru din lume. 2021 ma iubea, poate, si el.

Pe peron, ne-am luat la revedere asa cum exersaseram amandoi in minte de o mie de ori. Am scos capul pe geam de la clasa a doua, iar trenul se puse in miscare. Ca-ntr-o scena turnata perfect din prima, i-am vazut buzele strigandu-mi ceva. “O sa te astept, iubitule” mi s-a parut ca spune, dar poate ca asta era mintea jucandu-mi feste. M-am asezat pe bancheta, intr-o caldura care ma durea.

Nici o bere si atatia kilometri. Am deschis ultimul numar din “Timpul” , iar trenul isi luase viteza . Iar cand am scos capul pe geam pentru ultima oara, ca sa scuip, am vazut-o plangand. Striga in continuare “de ce trebuie sa pleci, tampitule?“

Vaslui, tu me manques !

Toate vor trece precum anii bisecti si iernile reci, isi spuse ea, tragandu-si mucii mai putin galagios. Voi lua vitamine si voi alerga, isi mai spuse. Optimismul nu-i reveni, insa ii dadea tarcoale. Se apropie de geam si izgoni doua vrabii puse pe harjoana – le detesta pentru zgomotul metalic pe care gherutele lor il faceau izbind cutia de la aerul conditionat.

Acum, insa, ea avea inima franta, iar pasarile isi luara zborul fara ranchiuna, la prima unduire a perdelei. Isi repeta in gand cuvantul ‘frant‘ si ofta adanc. “Ah, Ceruri!, de mi-ar scrie macar un rand, macar un sms amarat! M-a uitat, se stie.” Isi aminti de serile caldute de acasa, unde destinele baietilor ii apartineau, iar ea jongla cu dansele precum Lionel in careul de 16.

Garajele cartierului, singura priveliste la care avea acces din camera sa, erau scaldate intr-un soare minunat, care parca ii facea in sâc. “Si e atat de…frumos afara“, cugeta ea masandu-si incet interiorul narii stangi. Cel pe care scria “muie dinamo“, respectiv “Mirelo te iubesc !” era garajul ei. In el se afla un A-Klasse micut, plus niste amintiri.

Mirela isi lua Kindle-ul in brate si incerca sa uite, macar pentru cateva minute, ca anul intai de facultate o schilodi deja sentimental, ca la nici 20 de ani, Dumnezeu hotari ca Laurentiu, pe care il intalni pe holurile SNSPA-ului, sa-i dea papuci dupa numai 3 saptamani, 2 zile si o felatie decent executata. Daca i-ar fi spus cineva ca si Kindle-ul avea sa-i crape in aceeasi zi, nu l-ar fi crezut pe idiot.