Lună: aprilie 2020

Am stat cu mainlie la spate, cu privirea pe “doamna”, si am asteptat sa ma fac mare, ca sa pot apoi sa-mi numar batranetea odata cu lunile in care-mi fac abonament la metrou.
Cu mainile la spate, in semicerc, poate ca am fost singurul copilas de la gradinita care nu stia decat o singura rugaciune: Inger ingerasul meu. O spuneam in gand ca si cand ar fi fost scrisa de apostoli in versuri: sacadat, cu puncte de suspensie, ca o tehnica de negociere in fatza lui Dumnezeu.

Pe la orele treispe, stransi in jurul cate unei mese, deveneam una cu mushamaua inflorata. Nici nu stiam ca inca de pe atunci viata facea meditatie cu noi.

Astazi, anexatii anului 2020, stam metaforic cu pixul intre degete si luam notite asa cum ne dicteaza aceeasi viata. Uneori stam si altfel: cu mainile la spate, la cate o coada cam lunga, iar cand ne vine randul, in fatza ghiseului, ne aplecam un pic, ne fixam privirea pe “doamna”, si-o rugam sa ne mai dea un abonament la metrou.

Fetele mai mici de inaltime se apropie de tine si-ti sufla in ureche pentru ca tot corpul sa-ti vajaie apoi, ca si cand toata viata ai locuit in Costinesti, impartasind secrete cu epava de acolo.

Ele te pot misca atunci cand scrii o scrisoare, fara sa te atinga, fara macar sa se apropie de tine; o privire ca o melodie fantastica e de ajuns sa te schimbe pe loc. Mai mult decat atat, fetele mai mici de inaltime se imprietenesc uneori subit si nelegitim cu partea din stanga-sus a trunchiului tau si o transforma: in unele duminici poti arata ca goliciunea nenaturala a unui parchet de calitate, alteori suspect in orice scenariu ales chiar de tine. Asta pot face ele fara sa se ridice pe varfuri macar.

Dimineata, patul din dormitor ele il fac la fel cum se logheaza pe mess, cu gandul in alta parte, poate la un film frantuzesc cu subtititrare proasta, iar apoi, cand termina, si auzi acel “hiu” prelungit, atunci stii. Ca ziua poate sa inceapa.