Nu ma simteam niciodata singur. Ei ma intelegeau, cu ei ma jucam, cu ei vorbeam. Erau prietenii mei, tovarasii mei de trasnai in momentele de singuratate, cu ei plecam in lume sa gasim comori ascunse si sa ne batem cu pirati. De ei ii povesteam mamei si nu ma credea niciodata cat de fantastici sunt prietenii mei. Imi zicea sa fiu fetita cuminte sa sa nu ii mai spun minciunele, sa ma duc frumos sa ma joc. Dar ea nu stia, nu stia ca ei, prietenii mei cei speciali erau totul pentru mine.
Unul era inalt cu ochii mov si par zburlit, imbracat intr-un costum colorat cu toate culorile curcubeului si cu un fes ciudat, in forma de para care ii cadea mereu in ochi. Celalt era mic, cu niste ochisori vioi si cu niste manute mici care gesticulau intr-una. Era mereu imbracat in haine rupte si decolotare si se tragea mereu de ureche cand nu ii comvenea ceva. Ei erau Ecte si Bekte, prietenii mei. Prietenii mei imaginari. Read More