• Home
  • 2019
  • decembrie

The last king of Scotland (2006)

Un doctor britanic, provenit dintr-o familie cu pretenţii, alege să-şi profeseze meseria în Uganda, pentru că alternativa o reprezenta doar supunerea oarbă în faţa dorinţelor părintelui său. Şi alege prost. Pentru că ajunge în ţară pe fondul unei lovituri de stat, aceea în care puterea este acaparată de dictatorul Idi Amin Dada, nume care transmite şi acum frisoane amatorilor de istorie şi statistici.

Deşi doctorul britanic ajunge doctorul personal al dictatorului, ba chiar şi cel mai apropiat consilier al acestuia, aş spune că povestea nu este aici. Ea rezidă în modul în care, proaspăt ajuns la putere şi animat de idealuri nobile vizavi de poporul pe care-l conduce, Idi Amin Dada evoluează către un dictator sângeros şi mistic. Lucru de altfel caracteristic multora dintre revoluţionarii de carton ai stângii, doar că particularitatea lui Amin Dada este legată de faptul că se pare că-şi cam mânca adversarii la cină.

Relaţia dintre cei doi nu debutează uşor. Cu toate acestea, legătura este rapid asigurată de cultul dictatorului pentru Scoţia, singurii luptători pe care-i aprecia la fel de mult ca pe cei ugandezi. Înşiruirea de evenimente aduce sentimente sincere de apreciere între cei doi, dar aşa cum este de altfel de bănuit, sfârşitul îi va pune faţă în faţă. De fapt, va pune pe câmpul de bătălie două civilizaţii diferite.

Nu vreau să dau nici măcar cel mai mic amănunt. Am să spun doar că am apreciat filmul în cele mai mici amănunte ale sale. Este realizat perfect, Uganda este fantastic desenată, iar fiecare caracter este lucrat cu minuţiozitate, deşi poate la prima vedere nu ar părea deloc aşa.

Cât despre interpretul lui Idi Amin Dada, adică Forest Whitaker, se poate spune că este colosal şi că Oscar-ul primit pentru rol principal nu putea aparţine altcuiva. Nu ştiu cum a făcut Whitaker să intre în pielea personajului său, dar el reuşeşte să nu-l joace pe Idi-povestea, ci pe Idi-ugandezul. Nimic nu este fals în tot ceea ce propune Whitaker ecranului, iar trăsăturile de caracter, modul în care reacţionează, naturaleţea cu care se mişcă într-un spaţiu al Africii te pune direct acolo, în inima evenimentelor.

Un film mare, cu istorie şi ficţiune la un loc, un film care merită văzut de mai multe ori, pentru că rar ne întâlnim cu un astfel de joc. Şi cu o astfel de realizare.

IMDB

Ceva lipseste..

Cand te simti ca o sardina intr-o conserva, cand lumea pare prea mica sa te multumeasca si vrei sa zbori printre petale de trandafiri dar mirosul de peste nu te lasa iar cerul e limitat de capac. Nu exista desfacator, esti inchis acolo, in conserva aia nenorocita pentru eternitate. Si simti cum esti luat pe sus, pus pe raftul unui magazin infect de tara, auzi fiecare firicel de praf cum se asaza pe tine, pic-pic-pic.

Si auzi voci, si auzi rasete, plansete, injuraturi, zgomote noaptea, auzi soarecii cum calca pe tine. Nimeni nu banuieste ca tu, biata sardina te zbati in intunericul conservei tale, ca tanjesti la libertate si fericire, ca iti aminteti de cum zburdai in ocean, de flora si fauna lui, de toate minunile pe care le vedeai zilnic in perindarile tale alaturi de un goopy.

Cutia aia te limiteaza, eticheta te face ca celelalte, o conserva tacuta, pe un raft murdar. Plictisita, dezamagita si pe jumatate moarta. Pana i se face cuiva foame si te cumpara. Cand vezi raza de lumina ce patrunde prin capacul perforat inima iti creste “Ma va pune inapoi in oceanul meu drag!”. Dar nu va fi asa, te vei trezi intr-o farfurie, miros de lamaie iti va inunda nasul si vei sfarsi intr-un stomac.

Si nu vei mai avea putere sa sa mai plangi, nu vei mai putea sa speri, caci din momentul acela vei inceta sa existi. Ai fost ca un mort ingropat de viu, te-ai zbatut si ai tipat, si nimeni nu ti-a auzit plansul. Ai fost ca un adolescent fericit,cu multe visuri si sperante si care s-a trezit la maturitate cu viata facuta scrum de vreo gresala a luisau a parintilor. Ai fost ca o pasare cu aripile frante in zbor. Ca un patinator accidentat in timpul reprezentatiei. Ai fost si nu vei mai fi vreodata, caci toate se duc, toate mor, tototul dezamagete. Suntem oameni si nu vom fi in veci multumiti de viata noastra, tot timpul va exista ceva care lipseste….