The wrestler (2008)

Cât de uşor te pierzi când vrei să te regăseşti. Cât de greu este să devii om normal într-o lume care te respinge pe baza unor prejudecăţi greşit întemeiate. Cum îţi doreşti să fie bine, dar exact acest bine se întoarce împotriva ta, distrugând şi anemicele şanse pe care le mai ai la normalitate. Cum familia uitată te va uita, cum prietenii vor fi prieteni doar la bine, cum femeia iubită nu-şi va putea depăşi vreodată secretele şi temerile în care ea însăşi este scufundată.

Un film care poate fi socotit Mickey Rourke însuşi. Pentru că luptătorul de wrestling cu care avem de-a face este chiar el. Pentru că, ironic, Mickey a fost chemat, şi numai regizorul David Aronofsky ştie de unde, să joace ceea ce nimeni altcineva nu ar fi ştiut. Un caracter în ruină, dar puternic în convingerile sale. Pe el.

Nu sunt multe de remarcat la “The Wrestler”. Pe alocuri se poate spune că este o peliculă care îmbie la somn. Care plictiseşte. Dar, aşa cum am spus de fiecare dată când am discutat, el este salvat de prestaţia acestui individ extraordinar, creionat în film cu o duritate şi o decădere ce rar pot fi văzute la un alt personaj, acest individ căruia i se poate lua sau imputa orice, numai singurul lucru la care se pricepe, nu: actoria. Este un recital al unui om care nu a putut fi învins decât de el, atât în viaţa reală, cât şi în peliculă, şi nu ar strica deloc să vedeţi ce poate face, în starea în care se află, în clipele în care-şi simte rolul palpitându-i în vene.

Să-l recomand, să nu?

Vedeţi-l. Merită pe deplin, fie şi numai pentru el. Am regretat intens că nu a ales altă cale, dar nu mai mult decât era cazul, pentru că a fost decizia sa şi dacă s-a împăcat cu ea…

IMDB