Lună: august 2019

Cred ca singura modalitate prin care un om poate scapa din calea propriilor sale obsesii este luarea lor ca atare. Cel putin atunci poate muri cu constiinta nepatata de ganduri necurate intr-o lume nebuna, nebuna de tot.

Fie ca e vorba de o calatorie intr-un oras aparte din europa, muzica de un anume fel sau iarba proaspat cosita, cand vine vorba de obsesii, acesta isi duce slujba la bun sfarsit si transforma intreaga sa cautare a fericirii la borcan intr-o adevarata lupta impotriva societatii zilelor sale. Obsesiile sunt motivul principal pentru care mai respira dimineata tarziu, se trezeste din pat stergandu-si creierul de amintiri neplacute din clipa, ora, ziua, saptamana, luna precedenta. Isi reactiveaza motorul de cautare al lucrurilor placute de peste zi si pleaca la vanatoare prin lung si prin lat.

uneori, oamenii n-au nevoie sa escaladeze munti pentru a-si atinge creasta de placere. Cateodata, ei simt ca pur si simplu nu s-a inventat termenul de «acasa» pentru un calator pribeag prin viata. poate ca nu este dat sa-si poarte doar crucea, ci sa isi parcurga si traseul spre linia de sosire. Singuri. Fara vreun ajutor spiritual, fara planuri prestabilite si ambitii prostesti, doar prin vise si noroc. Si prin obsesii. Obsesiile afecteaza intr-atat dezvoltarea unei persoane, incat o poate face sa cada in prima prapastie sau sa atinga paradisul cu degetele.

Carpe diem. Memento mori. Dar invata sa-ti respecti obsesiile, caci ele iti patrund in suflet din adancul subconstientului si-ti schimba destinul. Iubeste-le, caci ele te fac omul pe care ceilalti il observa in fiecare zi.

tu ce obsesii ai?

Cât de uşor te pierzi când vrei să te regăseşti. Cât de greu este să devii om normal într-o lume care te respinge pe baza unor prejudecăţi greşit întemeiate. Cum îţi doreşti să fie bine, dar exact acest bine se întoarce împotriva ta, distrugând şi anemicele şanse pe care le mai ai la normalitate. Cum familia uitată te va uita, cum prietenii vor fi prieteni doar la bine, cum femeia iubită nu-şi va putea depăşi vreodată secretele şi temerile în care ea însăşi este scufundată.

Un film care poate fi socotit Mickey Rourke însuşi. Pentru că luptătorul de wrestling cu care avem de-a face este chiar el. Pentru că, ironic, Mickey a fost chemat, şi numai regizorul David Aronofsky ştie de unde, să joace ceea ce nimeni altcineva nu ar fi ştiut. Un caracter în ruină, dar puternic în convingerile sale. Pe el.

Nu sunt multe de remarcat la “The Wrestler”. Pe alocuri se poate spune că este o peliculă care îmbie la somn. Care plictiseşte. Dar, aşa cum am spus de fiecare dată când am discutat, el este salvat de prestaţia acestui individ extraordinar, creionat în film cu o duritate şi o decădere ce rar pot fi văzute la un alt personaj, acest individ căruia i se poate lua sau imputa orice, numai singurul lucru la care se pricepe, nu: actoria. Este un recital al unui om care nu a putut fi învins decât de el, atât în viaţa reală, cât şi în peliculă, şi nu ar strica deloc să vedeţi ce poate face, în starea în care se află, în clipele în care-şi simte rolul palpitându-i în vene.

Să-l recomand, să nu?

Vedeţi-l. Merită pe deplin, fie şi numai pentru el. Am regretat intens că nu a ales altă cale, dar nu mai mult decât era cazul, pentru că a fost decizia sa şi dacă s-a împăcat cu ea…

IMDB