Inconsistent…

Undeva, într-un colţ de Bucureşti, inconsistenţa stă cu regele la masă. Uneori ridică degetul şi mă arată. Pe mine, de mine este vorba. Îmi vorbeşte despre viaţă. Despre aceea pe care eu continui să o trăiesc. Inconsistenţa nu s-a mai uitat de multă vreme în oglindă. Poate de aceea umblă nefardată.

Poate de aceea merge la sală. Poate de aceea drumurile ei sunt limitate. Sau este vorba de lipsa capacităţii de a nu mai fi inconsistent, care generează prea puţine variabile în ceea ce şi-ar dori să fie invariabil. Greu de spus. Cert este că inconsistenţa crede că este consistentă. Asta nu mă poate mira. E ceva pe trend. Dobitocii se cred genii, idioţii au senzaţia măririi de sine.

Problema sufletelor de tinichea este că nu ruginesc. Nu sunt nici măcar aşa cum sunt căluşeii de la bâlci. Ştiţi deja, am mai spus asta, căluşeii de bâlci mor şi ei, dar nu împuşcaţi, ci mâncaţii de carii. Read More

Cu totul altul…

Mă simt echilibrat. Ciudat cât de uşor te poţi echilibra. Ciudat cât de neaşteptat poţi face asta.

Sunt calm. Aşa cum nu am mai fost de luni de zile. La 4 dimineaţa decideam să-mi dau stingerea, după ce am analizat fiecare lucru din viaţa mea. Mai vechi, mai nou, poate viitor. Mi-am pus fiecare greşeală deoparte, după ce am stat să văd dacă am plătit pentru ea. Mi-am pus fiecare acumulare deoparte, după ce am stat să văd dacă am meritat-o. Mi-am pus fiecare răsuflare deoparte, după ce am stat să mă asigur că am sorbit-o.

Mă simt echilibrat. Asta este tot.

Şi mai relaxat ca niciodată.