Lună: mai 2019

O cafenea. La masa alăturată se aşează două cupluri. Nu am stat să aproximez vârsta, probabil că aveam cu totul altceva de făcut la ora aceea, dar pot spune că nu discutăm de puştani de 14 ani, fugiţi de la şcoală. Se vedea bine şi că se cunoşteau, asta nu ar conta foarte mult pentru ceea ce am de spus, dar am vrut să subliniez că nu erau la prima ieşire împreună.

Mă adâncesc în conversaţia pe care o aveam, fără a mai lua în seamă respectivele personaje. Nu aveam de ce, mai ales că erau la locul lor şi nu mai distrăgeau nimănui atenţia, ca nou veniţi.

La un moment dat ridic privirea. Şi îngheţ.

Cei patru se adânciseră în fotolii, butonând fiecare propriul iPhone. Pe masa lor stăteau liniştite cafeaua, ceaiul şi berea, în timp ce fiecare dintre ei se bucura de propriul gadget. Una dintre tipe dădea ritmic din cap, semn că era vorba de un clip sau ceva asemănător. Prietenul ei se juca, cu siguranţă, asta după rapiditatea cu care mânuia utilajul. Ceilalţi doi păreau cumva mai liniştiţi, el fiind prins într-o discuţie pe mess, de ea neavând cum să detaliez ceva, pentru că de unde mă aflam nu puteam să văd cu ce se ocupă.

Nu ştiu ce să spun.

Dar ştiu că este trist să ieşi undeva şi să uiţi de ce faci asta.

PS – Oare sufletele pierdute se stochează pe iPhone? Mă întreb asta pentru că aş vrea să scot câteva de acolo şi să le amintesc să urle…

Să nu credeţi că, dacă nu am mai spus nimic, am renunţat la unele dintre planurile mele. Am continuat să scriu, deşi foarte puţin, pentru că nu vreau să fac asta decât în clipele în care simt că am de ce să mă aşez la taste. Lipsa de inspiraţie sau chef, problemele prin care am trecut şi trec, schimbarea cu multe grade a vieţii mele (şi sper în şi mai multe)…toate acestea au produs stări printre care nu am avut cum să mai aştern rânduri.

Cu toate acestea, romanul a mers înainte. Târâş.

Una peste alta, am avut şi o pană serioasă de inspiraţie referitoare la numele pe care ar urma să-l poate un anumit personaj al cărţii. Acum nu multe zile a venit şi soluţia, de la cineva care a fost mult mai logic decât mine şi, nefiind implicat, a putut veni cu soluţia de care am avut nevoie. Mai ales pentru că era vorba de un personaj secundar care urma să modifice toată alchimia existentă în carte până în acel moment.

Cam aici sunt. Şi am să continui.

Am ieşit din firmă. Câţiva paşi mai încolo, biserica mă pândea tăcută. Niciodată nu-mi vorbeşte. Nici nu am de ce s-o condamn. Când trec pe lângă un locaş sfânt, îmi spun mereu că prefer bordelul. Între picioarele unei femei, la spovedanie, nu vei găsi niciodată iertarea. Iar eu nu vreau să fiu iertat.

Umbra turlei aruncă săgeţi în ADN-ul meu. Nu-mi fac probleme. Mai pot fi spart doar dacă sunt ucis şi mă îndoiesc de faptul că ar exista o persoană care să-şi rişte poziţia pentru mine. Zeii au decis de mult că pe nebuni trebuie să-i laşi cu ale lor. Şi eu…sunt cu ale mele. Întotdeauna am fost cu ale mele.

Cu coada ochiului observ în dreapta, la câţiva zeci de metri, o siluetă cunoscută. Francezii construiesc maşini apropiate ca alură, dar silueta aceea nu are cum să mă înşele. Este o umbră în ea sau mi se pare? Măresc pasul, simt că am funii în loc de vene, fiecare pas pe care îl fac este o altă zi din cele avute şi trăite la temperatura cuptorului acela în care doar eu m-am scăldat, aproape că mă ţin de o poartă să nu cad pentru că sunt slăbit de toţi şi de toate, fug spre acea siluetă punând în eventuala ei prezenţă reală tot ce am mai în picioarele acestea care încă mai marchează goluri, dar pe terenuri pe care nu mai sunt tabele. Read More