Lună: aprilie 2019

Mi-ai trecut mâna prin păr. Ca de fiecare dată când faci asta, simt că iadul emigrează din mine. Nu ştiu unde se duce. Uneori, spre tine. Dar pleacă, şi lasă acolo poate singurul lucru pe care nimeni nu mi-l va fura vreodată. Pe tine, cu doi de “n”. De la “nebunie”. De la “nesperat”. De la “neviaţă”, că tot îl admir pe Nichita, necuvântul.

Mi-ai lăsat capul să se odihnească pe umărul tău. Ca de fiecare dată când faci asta, îl simt uşor şi gata să se ia la harţă cu toate convenţiile care-l apasă. Cu imposibilitatea. Cu decăderea, când disperarea se infiltrează în venele răsucite, prin perfuzii pe care nu le mai văd de mult sau de care, poate, nu-mi mai pasă. La cum mă cunosc, în ultima clipă am să mai cer una.

Mi-ai lipsit mult. Ca de fiecare dată când faci asta, viaţa mea nu este decât o fereastră, la un etaj superior, din care cheful de viaţă se aruncă în gol. Ţi-ai permis să lipseşti doar pentru că eşti statuia mea şi doar pentru că ştii că, la fiecare revenire, scutur mizeria pe care o fac pescăruşii. Da, i-am luat de pe plajă şi i-am adus pe statuia ta, să se odihnească acolo, o dată cu mine. Căci la rădăcina ei petrec multe clipe, renăscând de fiecare dată din cenuşi. Şi când tu nu eşti să îmi vorbeşti, ei îmi aduc urletul tău. Read More

Nu ştiu dacă weekend-ul îmi va permite să scriu. La ora asta sunt încă la birou, în zilele care vin va trebui să termin paginile ziarului la care colaborez de aproape patru ani şi, pe deasupra, mai am şi viaţa mea personală, pe care puţini o cunosc şi în care şi mai puţini au loc.

Aşa că, dacă am să lipsesc, promit doar că ne vom auzi luni, ca de fiecare dată, cu minunatele căutări ale semenilor noştri. Vă urez un weekend cât se poate de plăcut şi de odihnitor, sper ca luni să fiţi în formă şi să zâmbim ca de fiecare dată la început de săptămână.

Taci, în seara asta. Taci şi ascultă sufletul care-ţi gâlgâie, taci şi potoleşte-ţi venele care urlă de mine, taci şi opreşte-ţi senzaţia că ai fi un nimeni în lipsa mea. Taci şi ia-mă în braţe, taci şi strânge-mă acolo nu până nu mai am chef să plec, pentru că am oricum un chef nebun să vin, taci şi strânge-mă acolo până nu vei mai dori tu să pleci.

Taci, în seara asta. Taci şi ascultă parcul prin care am umblat pentru amândoi. Taci şi uită-te cum aleile lui ne primesc cu braţele deschise, ca şi cum ieri aş fi plecat din aşternuturile lor. Taci şi uită-te cum îmi plimb paşii, atingându-mi umbra şi tresărind din când în când, atunci când am senzaţia că umbra aceea eşti tu. Taci şi ascultă cum mi se sparg lacrimile între gânduri, cum simt că nu am din ce să mă compun, cum aleg doar să repet mecanic în gând “viaţa ta este doar a ta, Bogdane, fii fericit, altul nu ar fi deloc mulţumit cu ea”. Taci, nu ai ce spune. Read More