Lună: noiembrie 2018

Probabil vi s-a întâmplat şi vouă, mie mi s-a întâmplat să spun: “în alte vremuri, în alt loc, aş fi făcut chestia X”.Circumstanţele, le invocăm ori de câte ori nu vrem să ne recunoaştem comoditatea(laşitatea?).
De exemplu, întâlnim pe cineva special în împrejurări puţin nefavorabile şi ne mulţumim să spunem că în alte vremuri am fi putut fi cu persoana respectivă.

Ar fi risipă de timp, nervi şi lacrimi ca să ne îndeplinim un scop care ne-ar putea înşela aşteptările. După o lungă desfăşurare de forţe, e o mică posibilitate să fim dezamăgiţi şi atunci ce rost ar mai avea?

Zic eu rostul, deşi recunosc că de multe ori m-am complăcut în comoditate: trebuie să rişti ca să nu fi nevoit după un timp să te întrebi “cum ar fi fost dacă?”.
Nedumerirea mea e următoarea: suntem noi în stare să nu ţinem cont de circumstanţe? E posibil ca acestea să fie doar hop de care trebuie să trecem, un test conceput din iluzii ce trebuie igorante?

Să discuţi probleme delicate de ordin existenţial cu nişte oameni mai proşti ca tine e foarte periculos.
În primul rând, te enervezi la culme când vezi că oamenii din faţa ta îşi expun părerea atât de arogant şi categoric însă fără să ofere niciun argument solid.

Iar tu când dai de o idee, trebuie să-i testezi tăria. Trebuie să vezi dacă ai greşit pe undeva. Dar cu unii nu poţi face chestia asta. E ca si cum ai juca tenis cu un om ce n-a pus vreodată mâna pe rachetă.Tu n-ai nevoie de un începător.

Ai nevoie de un adversar adevărat pentru că doar un adversar mai bun ca tine îţi ridică nivelul de joc. Însă ce poţi face când nu ai partenerul de discuţii potrivit la îndemână?
Voi ce faceţi când aveţi o problemă care vă frământă şi n-aveţi cui s-o împărtăşiţi?