• Home
  • R.Dobroi | blog web 2.0

Aprecieri de la inaltime

Citesc zilele astea cartea Three Cups of Tea care e povestea unui american plecat in Pakistan pentru a escalada K2. Pe scurt, nu reuseste, aproape moare la coborare, dar e salvat de localnicii unui sat izolat din munti din Baltistan (o regiune nordica din Pakistan), . Pentru ca ii place foarte mult acolo si vede faptul ca nu au parte de nici o educatie se hotaraste sa le construiasca o scoala. Pana la urma isi face o fundatie, strange bani, si construieste mai multe.

Cartea e controversata, se zice ca autorul a deformat mult adevarul, dar eu preiau de aici o idee: aprecierea de catre vestici (a se citi aici oameni din civilizatii bogate) a unui stil de viata mult mai simplu, in detrimentul stilului capitalist, materialist, etc.

Nu neg ca o viata intr-un sat izolat din munti, intr-o zona total rupta de restul lumii, isi are avantajele ei, chiar importante. In primul rand ritmul de viata, mult mai calm si mai putin haotic, generator de stres, de care ne lovim aici in lumea “dezvoltata”. Acolo oamenii au mai mult timp pentru familie, petrec majoritatea timpului intr-o comunitate stransa, mananca mai sanatos, au parte de exercitiu fizic, etc.

In schimb sunt de parere ca cei care emit astfel de aprecieri o fac de la adapostul confortului de la ei de acasa.

Majoritatea celor care au contact cu viata simpla, o fac pentru o durata limitata de timp: o saptamana, o luna, 1 an. In tot timpul asta, oricat de rau sau de bine ar fi acolo, in subconstient exista mereu perspectiva intoarcerii acasa, acolo unde totul functioneaza cum stim ca ar trebui sa functioneze. Nu se lovesc de toate greutatile de zi cu zi, pentru ca nu au nevoie de asta.

Nu sufera de lipsa hranei pentru ca au un cont decent in banca. Nu sufera de frig pentru ca au venit cu haine groase de acasa. Nu sunt bolnavi pentru ca si-au facut vaccinurile inainte de a pleca spre zona izolata a lumii si pot oricand sa ia un avion inapoi spre civilizatie unde au parte de un sistem medical.

Asta mai facem si noi, in aprecierile pe care le emitem fata de viata mai naturala de la tara de exemplu. O facem pentru ca ne vom intoarce acasa, unde avem internet, supermarket, masina, telecomanda pentru tot.

Sunt oameni care intr-adevar fac pasul asta si isi muta complet viata intr-un astfel de loc. Dar cei care fac asta au avut probleme cu adevarat grave acasa si au simtit nevoia puternica sa evadeze.

Majoritatea dintre noi nu vom vrea niciodata sa ne mutam cu adevarat la tara, dar de la inaltime vom aprecia un trai mai simplu.

Paris, Muzee si Vin

Saptamana placuta am avut placerea unui mic concediu in Paris, orasul in care am ales sa sarbatorim 2 ani de “concubinaj” 😀 Porneam de la premisa ca urmeaza sa vad poate cel mai faimos si vizitat oras din lume, deci asteptarile au fost destul de mari.

Cateva imi sunt acum concluziile, bineinteles subiective, major influentate de semnificatia personala a zilei de 1 mai 🙂

Parisul, contrar tuturor cliseelor, mi s-a parut unul dintre cele mai frumoase orase din lume. Nu as spune cel mai frumos, asta pentru ca fiecare oras care mi-a placut se poate incadra intr-o categorie a lui. De exemplu, mi-e greu sa compar Bruges cu Paris, pentru ca e ca si cum as compara mere cu pere.

Parisul e grandios, fara a fi opulent sau kitsch. Bulevardele sunt imense, muzeele, catedralele sau orice alte obiective turistice sunt mari si frumoase in acelasi timp. 5 zile nu sunt suficiente pentru a descoperi tot ce are de oferit Parisul. Noi am fost acolo cu scopul de a vedea parte din cultura Frantei plus savuratul unui pahar de vin in doi, la multele terase si cafenele. Poate vreo 2 saptamani sa fie indeajuns pentru a spune ca am vazut Parisul, asta si pentru ca localnicii prefera sa isi “savureze” viata, majoritatea obiectivelor inchizandu-se intre 5 si 6 dupa masa (inclusiv magazinele in care nu prea am intrat 🙂 ).

E un adevarat rai pentru pasionatii de istorie, Franta fiind totusi unul dintre cele mai mare regate/imperii din lume de-a lungul timpului. Avantajul meu a fost ca am avut parte de un ghid cu picioare lungi care mi-a povestit o gramada de chestii fascinante si care m-au facut sa vreau sa stiu cat mai multe 🙂 Pe lista am pus Luvru, Eiffel, Orsay, Versailles, Orangerie, Conciergerie, St. Denis, Notre Dame, Luxembourg, Arcul de triumf, Sacre Coeur si alte cateva catedrale (deja pare pelerinaj lol). Cu mentiunea ca mi-a placut sa vad mormintele regilor Frantei de la basilica Saint Denis (stiu ca suna creepy, dar pentru mine e fascinanta vizitarea cavourilor unor oameni faimosi).

Sigur, nici Parisul nu este perfect, isi are dezavantajele lui, printre care faptul ca e unul dintre cele mai scumpe orase in care am fost (mai ales la capitolul bauturi in cafenele), dar asta nu ii rapeste deloc din aroma si farmec.

La capitolul chestii practice, pentru o sedere mai lunga se merita un museum pass (daca va plac muzeele, normal), care va scuteste mai ales de timpul stat la cozi pentru bilete (mai ales la versailles), un metro pass (au un metrou cu 16 magistrale care te duce in orice colt al orasului, un tren vine la 2 minute in timpul saptamanii).

Brave New World (minunata lume noua) de Aldous Huxley

N-am mai scris de ceva vreme despre cartile care mi-au trecut prin mana. De data asta trebuie sa ma opresc pentru ca am dat din nou peste una dintre cele mai interesante carti pe care le-am citit pana acum.

Interesul pentru Brave New World a aparut dupa ce am citit 1984 a lui George Orwell pentru ca cele 2 carti sunt comparate intre ele, mai ales viziunile catre viitor ale celor 2 autori. Ii dau titlul in engleza din cauza ca nu am reusit sa o gasesc in editie romaneasca, asa ca am citit-o pe kindle, in varianta originala.

Pentru cei care vor sa o citeasca, vor urma “spoilere”.

Daca in 1984 era vorba despre un regim totalitar, similar cu comunismul extrem, in Minunata Lume Noua Huxley isi imagineaza o lume poate mai similara cu democratiile tehnologizate din ziua de azi. Societati unde totul este pragmatic, practic, fara urma de sentiment si de bucurie (alta decat cea controlata de tehnologie) in care oamenii devin doar mana de lucru pentru binele tuturor. Nu mai exista mame sau tati, reproducerea se face numai in laboratoare, oamenii nu se mai casatoresc, au doar relatii de tot felul unii cu altii, singuratatea e descurajata, mai ales pentru ca duce spre gandirea libera, necontrolata.

Cele mai interesante pagini se regasesc in discutia unuia dintre controlleri cu un “Salbatic” (om nascut natural, crescut in rezervatie), in care controllerul explica de ce s-a ajuns acolo, concluzia fiind ca nu exista libertate si adevar fara haos, iar linistea si stabilitatea se pot mentine doar prin control cat mai strict.

Confortul mintii

m avut pana acum contact cu 4 tipuri de civilizatii: cea balcanica, din care facem si noi parte, cea mediteraneana, nu foarte diferita dar totusi distincta, cea nordica si cea americana. In ciuda catorva contacte sporadice si limitate ca perioada, cea asiatica mi-a scapat pana acum. Bineinteles ca dintre cele 4 atat eu cat si resul lumii considera ca cea balcanica este pe ultimul loc in ceea ce priveste gradul de dezvoltare si ultima pe scara evolutiei moderne.

Cu toate asta noi avem o calitate care incepe sa lipseasca din ce in ce mai mult celor de deasupra. Toate celelalte 3 categorii se bucura de situatii materiale net superioare, care duc la un grad sporit de confort, usurinta in a duce la bun sfarsit satisfacerea unei nevoi. Au parte de infrastructura moderna, autostrazi, trenuri, etc foarte bine organizate (mai ales la nordici) incat nu trebuie sa faci un efort deosebit ca sa poti ajunge din punctul A in punctul B. Transportul e doar un exemplu, acolo totul e mai simplu, nu e nevoie de efort sa faci mai nimic, pentru ca nu e nevoie, sunt organizate lucrurile in asa fel incat sa nu iti solicite prea mult instinctul de supravietuire.

Si de aici cred eu ca porneste problema: fiind totul prea simplu majoritatea vesticilor nu mai sunt nevoiti sa gandeasca, in sensul creativ al cuvantului. Joburile sunt foarte bine structurate, mai ales in corporatii (angajatorii cei mai mari pana la urma) unde totul e definit si nu e nevoie sa fii prea creativ, legea e bine pusa la punct si nu sunt prea multe portite (vezi legea romaneasca).

Prin comparatie, Romania (si tarile balcanice sarace, gen Bulgaria) este teritoriul “descurcarii”. Din cauza saraciei in principal, suntem fortati sa gasim metode cat mai diversificate de a face bani: “combinatia” este de mult intrata in vocabularul intreprinzatorilor de o zi pe alta. Lasand la o parte starea de repulsie cand aud sau ma surprind folosind si eu cuvantul asta, procesul in sine are rolul de a ne mentine gandirea alerta.

Romania chiar e “simply surprising” pentru ca stabilitatea lipseste de cele mai multe ori si inca mai suntem nevoiti sa gandim altfel sau sa inovam, de cele mai multe ori contrar vointei noastre, pentru ca nu facem altceva decat sa redescoperim roata vestica.

Ce mai simplu exemplu aici ar fi americanii, care scosi din zona lor de confort, cand sunt cu adevarati nevoiti sa gandeasca, se impiedica si in cele mai simple taskuri. Din cauza asta nu au o cultura generala prea dezvoltata, tocmai fiindca a disparut nevoia. Nu trebuie sa mai stim acum cine era X daca avem raspunsul in google.

Pana la urma poate asta inseamna civilizatie, poate nu e rau deloc. Timpul ramane sa ne arate asta.

Ce e rau si ce e bine

Asta se vrea un articol “de bine”, dar ca sa ajung acolo trebuie sa trec mai intai prin partea negativa Smile

Mi se pare ca traim intr-o lume preponderent critica. In presa, la TV, pe strada, in trafic, la coada la platit taxe, etc, lumea in primul rand critica. De cele mai multe ori au si dreptate: politicienii sunt de 2 lei, “vedetele” sunt semi analfabete, soferul ala conduce fara sa se uite in oglinzi, functionarul ala nu intelege matematica, etc. Stiti ce vreau sa spun.

Mi se pare ca suntem (incepand cu mine) prea dornici sa scoatem la iveala aspectele negative, atat dintr-o situatie cat si dintr-o persoana anume. Pana la urma e natura umana: ce e bine e normal, ce e rau se pedepseste.

Incerc in ultima vreme sa accept si sa aplic o idee: toti oamenii isi cunosc 95% din defecte, chiar daca nu par, pentru ca nu le convine nici lor pe deplin situatia. Poate ca 99% din oameni nu fac nimic sa si le indrepte, dar nu ma ajuta cu nimic sa le reamintesc cu fiecare ocazie ca le au. De fiecare data cand critic pe cineva nu fac altceva decat sa devin mai acru si mai de evitat in ochii lor.

Sigur, exista critica pozitiva, constructiva, nu pot fi mereu lapte si miere, spunand numai lucruri bune pentru ca trec in extrema cealalta a naivitatii, dar nu mi-ar strica deloc sa trec mai usor peste partile negative ale unui om, sa nu il cataloghez imediat pentru actiunile lui si sa il las asa cum vrea el sa fie, mai ales in situatia in care nu sunt afectat direct de deciziile de zi cu zi pe care le ia persoana respectiva.

Fundamental toti avem un pitic pe creier, la unii sta mai in fata, la altii e mai putin vizibil: vrem sa ne facem placuti, apreciati, sa ne simtim bine in pielea noastra. Daca eu, la contactul cu alta persoana, ii spun doar ce defecte are (chiar daca o fac politicos) ce impresie crede ca am despre el/ea? Daca tot ce fac e sa critic, cat de incantat(a) va fi sa mai vorbeasca cu mine in viitor?

As merge pe un raport minim de 1:1, tot ce e sub asta nu are un final prea fericit: pentru fiecare sugestie de imbunatatire sau scoatere in evidenta a unui defect trebuie sa vina macar un lucru bun. Daca nu il pot respecta inseamna ca nici eu nu am de ce sa mai am vreo legatura cu persoana respectiva in viitor, in afara vreunei constrangeri.

Lucruri noi si viata mea la zi.

Luna de miere a trecut. Am avut impulsul sa scriu la cald despre asta dar am asteptat sa vad daca timpul imi altereaza in vreun fel trairile. Sunt vacante in care am fost foarte entuziasmat, dar dupa ceva vreme totul s-a temperat. In cazul Maldivelor ma bucur ca nu s-a intamplat asta.

Asa ca pe o insula ratacita prin oceanul indian am putut sa (si voi fi individualist, o sa vorbesc doar despre mine):

– imi iubesc nevasta
– merg tot timpul descult (cu exceptia unor cazuri rare in care purtam slapi)
– nu aud nici un telefon sunand timp de 9 zile
– vorbesc la telefon de doar 2 ori in 9 zile
– aud linistea
– vad imagini incredibile, unice intr-o viata
– nu ma grabesc nicaieri niciodata
– nu ma plictisesc desi nu era nimic “de facut”
– vad cerul si stele mai multe decat in orice oras
– fiu la 2 grade de ecuator
– fac plaja la jumatate de noiembrie
– simt cum timpul poate curge si altfel
– nu fiu stresat de nimeni si de nimic
– calatoresc undeva peste 30 de ore in continuu
– descopar ca raul de mare nu trece niciodata Open-mouthed smile
– vad cat de diferit si de asemanator poate fi un continent indepartat
– vad atatea culori diferite, toate pe acelasi peste
– vad un nisip atat de alb incat nu putea fi privit fara ochelari de soare
– inteleg macar in parte conceptul de paradis pe pamant

Sunt locuri care iti plac atat de mult incat mori de nerabdare sa te intorci, dar stii ca daca o faci prea curand ii rapesti fundamental din ceea ce a insemnat prima data.

Week-end in Eforie

Am ales Eforie Nord week-end-ul asta din cateva motive: in mamaia nu vreau sa calc iar in Vama am tot fost. Am vrut un loc cu o plaja si o apa ok.

Stiti zvonurile alea cum ca la Eforie merg numai familistii? Eh, sunt complet adevarate Smile

Am ajuns vineri seara increzatori in ce poate oferi statiunea, primul impact a fost placut cand ne-am cazat intr-o vila a carui proprietar e unul dintre cei mai amabili din cati am vazut pana acum. Pornind spre plaja ma napadeau amintiri de cand veneam cu parintii aici acum vreo 15-17 ani, mai ales faleza. Franturile astea mi-au fost intrerupte cand am ajuns pe plaja unde abia aveai loc sa arunci un ac, mai degraba un bold, acul era prea mare. Majoritatea erau familii cu copii de toate varstele, nu foarte instariti, dar dornici de o mare cinstita.

Al doilea impact a fost sa constatam ca romanul “de clasa medie” s-a ingrasat teribil in ultimii ani. Mergand la Marea Neagra doar in Vama unde sunt multi oameni sub 30 de ani, nu am avut ocazia sa mai vedem romani dezbracati de ceva vreme, iar ce am vazut aici nu arata prea bine, semn ca devenim si noi incet o societate “civilizata” Smile Si nu vorbesc aici de 5-6 kg in plus, vorbim de greutati care au ridicat lejer nivelul marii.

Un pic ingrijorati de ce era pe acolo deja ne faceam planuri pentru unde vom merge la plaja sambata, daca va fi Vama sau (la doleanta sotiei) Mamaia. Oferta de restaurante era si ea destul de slaba, dar totusi cu optiuni suficiente pentru 2 zile. Stim, suntem pe alocuri fitzosi, dar mai bine asa decat ipocriti Open-mouthed smile

A doua zi ne-am trezit mai increzatori si, stimulati de faptul ca masina ne era blocata in parcarea vilei de cativa cetateni plecati deja la plaja, am decis sa ramanem totusi in Eforie.

De aici incolo am fost mai relaxati, ne-am vazut de plaja noastra si ne-am amuzat pe alocuri de:
– baietii bronzati intreprinzatori care vindeau porumb fiert numa bun pentru “bronzat burtica si tzatzica”
– eternii vanzatori de bilete la super concertele Loredanei, lui Nicu Paleru, inegalabilii Stela si Arsinel, Tociu si Palade, etc (RIP de pe acum in caz ca nu apuc pe facebook cand o sa dispara dintre noi vreunul)

Impresia generala e ca Eforie in ultimii 20 de ani nu s-a schimbat prea tare. Au aparut mai multi vanzatori de chinezarii, iar pe langa hamsii a aparut si shaorma.

Desi nu a fost cel mai bun loc de mers la mare pe hartie, Eforie s-a dovedit totusi a fi un weekend reusit, in primul rand pentru ca am facut o iesire intima in doi completata de un rasarit de luna superb, pe malul marii.

Morala este: conteaza mai putin locul, cel mai important e sa fii cu cine trebuie.

Cate ore petreci pe zi in compania unui computer, telefon sau alt gadget?

Cate ore petreci pe zi in compania unui computer, telefon sau alt gadget? Cate dintre orele astea sunt chiar productive si cate sunt doar de fun?

Daca esti intr-o stare mai proasta sau te doare capul de la atata computer, mai bine nu citi mai departe, altfel ma vei injura 🙂

Orice mare “bine” de pe lumea asta este un cutit cu doua taisuri. Pe de o parte isi satisface scopul de a ne face viata mai usoara dar pe de alta parte poate duce foarte usor la consecinte negative. De exemplu industrializarea pornita in anii 1800 care a dus la un confort fizic sporit (hrana mai ieftina si mai multa, transport rapid, bunuri de larg consum mai usor de produs si cumparat, etc) dar si la probleme de sanatate inexistente pana atunci: obezitate, probleme cardiace, cancer, etc.

Tehnologia, asa cum o percepem azi, a adus avantaje imense fata de acum 20 de ani: internetul, computerele economisesc o gramada de timp prin plati, cumparaturi, comunicare, organizare, etc.

Ca sa imi raspund si eu la intrebare, cred ca petrec intre 10 si 12 ore pe zi in fata computerului, din fericire pot spune ca pe 70-80% sunt productive (nu cred ca exista cineva care isi petrece 100% din timpul pe computer doar pentru chestii utile). In weekend orele astea sunt aproape de zero din fericire (nesocotind aici filmele, la care ma uit pe TV , deci nu conteaza 😀 ).

Cel mai recent exemplu este aparitia ipadului. Controversat ca si utilitate, ipadul vrea sa devina doar un gadget de entertainment, sa mai spele un pic unele portiuni ale creierului si sa mai cotizam un pic la stapan (apple) 🙂

Concluzia mea ar fi ca orice lucru care iti imbunatateste viata poate deveni foarte usor o forma evoluata de sclavie, una numai in aparenta voluntara. Stapanul nu mai e acum fermierul care cultiva bumbac, e tehnologia in sine, avand acolo sus in birourile sefilor marile companii din domeniu: apple, microsoft, etc etc.

Recunosc ca sunt un fan moderat al tehnologiei, am destule chestii care se baga in priza, dar incerc sa ma indemn singur spre moderatie.

Conectarea permanenta la orice fel de tehnologie rapeste din umanitate, din faptul ca suntem niste animale relativ evoluate, intrerupe existenta fizica si spirituala asa cum ar trebui ea sa continue. Faptul ca stam tintuiti in scaun atatea ore pe zi este o contradictie majora asupra legilor naturii si lipsa unui echilibru in ceea ce priveste “conectivitatea” poate duce la alterari profunde chiar ale speciei noastre.

Suna fatalist, dar e “numai” cel mai rau lucru care s-ar putea intampla, sper sa nu fie chiar asa

Frica noastra cea de toate zilele

Scriam acum ceva vreme un articol despre motivatie si una din sursele ei. Azi e randul unei noi surse de motivatie, poate cea mai mare: frica 🙂

A fost de-a lungul istoriei in spatele multor actiuni, organizatii, etc. Biserica, de exemplu, a pornit (printre altele) cu ideea ca daca pacatuim ajungem in iad si Dumnezeu ne pedepseste.

Pornind de la natura noastra animalica, frica e sinonima cu instinctul de conservare. Toate amenintarile (mai ales fizice) asupra propriei fiinte trebuie tratate cu o anumita reactie. Dupa cum spune si wiki, frica este o reactie pur emotionala la o posibila amenintare, un mecanism de baza de auto-aparare.

Ca orice alta emotie necontrolata, frica il face pe om manevrabil. Fara posibilitatea de a regla constient nivelul fricii, suntem capabili de reactii previzibile, care pot fi usor folosite impotriva noastra. De aici si conceptul de cultura fricii, care spune ca frica poate fi construita artificial pentru a putea obtine o anumita reactie.

Cele mai bune exemple sunt atacurile de la world trade center, care s-a lasat cu cateva mii de victime (un numar insignifiant fata de orice alta cauza a mortalitatii in SUA).

Mai usor observabil si pe meleagurile noastre, frica este un excelent instrument de marketing: companii de asigurari, industria auto, device-uri pentru protectia copilului, alarme, etc. De foarte multe ori mesajul trimis de catre companii este din categoria: daca nu cumperi asta o sa patesti asta, bineinteles foarte rau pentru tine si familia ta. Nu neaparat atat de direct, dar sub o forma subliminala, greu de detectat.

Exista chiar un concept denumit “Fear Marketing”, inclusiv companii cu scopul de a dezvolta campanii de marketing bazate exact pe frica (incercati un google search).

Toti cadem in capcana asta macar o data, toti alegem mai multe sisteme de siguranta pe masina de exemplu. De cele mai multe ori nu ne intrebam daca beneficiile produselor de “siguranta” sunt reale, daca statisticile sunt corecte, daca nu ne sunt ascunse informatii vitale atunci cand ni se vinde ceva. E foarte usor pentru o companie sa “modifice” un pic informatiile atunci cand vrea sa vanda ceva si majoritatea nu vor ezita sa o faca. Fiecare in jobul lui a avut momente cand a fost nevoie sa “cosmetizeze” o informatie pentru a putea convinge un client.

Pe de alta parte, frica poate avea si un aspect pozitiv: ea poate motiva. Frica unui venit mai mic luna viitoare, a pierderii jobului, poate duce la chestii bune cum ar fi munca mai eficienta, atentia la lucrurile importante, etc.

Totul tine, din nou, de echilibru.

Mi-a placut: Outliers – Malcolm Gladwell

Nu am mai scris de mult despre o carte. Intre timp s-au scurs cateva: Mantuitorul Dunei, Despre omul frumos (Puric), Oameni si soareci (Steinbeck), etc. A fost si la inceputul anului o scurta perioada in care am facut o pauza de citit, preferand filmele, ca deh, urmau oscarurile 🙂

Revin in forta cu o carte foarte buna: Outliers a lui Malcolm Gladwell, acelasi care a scris si The Tipping Point.

In Outliers e vorba despre succes. Si desi ar putea parea usor o alta balarie de dezvoltare personala insipida si fara efecte, Gladwell povesteste despre altceva. O scurta analiza a catorva oameni de succes si a motivelor pentru care au ajuns acolo unde sunt.

Daca alti “cunoscatori” ai reusitei in viata spun ca daca muncesti ajungi acolo unde trebuie “no matter what”, in cartea asta abordarea e un pic mai practica: ajungi acolo daca muncesti profitand de anumite oportunitati care ti se prezinta.

Si pornind de aici, sunt povestite pe scurt vietile lui Gates (care a beneficiat de pe urma ajutorului financiar dat de mama lui pentru a putea avea acces la un computer, pentru ca in anii 60 erau extrem de rare), Beatles (care au avut ocazia sa exerseze timp de luni de zile in Hamburg, concerte live in fiecare zi, 7 zile pe saptamana, desi nu erau platiti cine stie ce, doar pentru practica) sau cazuri ale unor oameni cu un IQ ridicat care nu au reusit cine stie ce, din cauza ca nu au avut sau nu au profitat de vreo oportunitate. Vorbeste despre o gramada de factori, incepand de la data nasterii (nu, nu e vorba de vreun horoscop) si terminand cu mostenirea culturala a fiecaruia.

Cu alte cuvinte arunca o privire mai realista asupra reusitei, lasand la o parte bullshitul inspirational sec, al carui merit este doar de a te deprima o data ce afli ca nu e chiar asa cum zic ei, si arata o potentiala reteta a succesului cu mult mai pragmatica: munca, oportunitati, profitarea de pe urma lor si apoi iar munca.